Poate că nu sunt cea care ar trebui să vorbească despre subiectul
ăsta, pentru că, recunosc, nu am mulţi prieteni şi nu aş băga mâna în
foc pentru mulţi. Dar, dacă mă întrebi pe mine ce înseamnă un prieten
adevărat, ţi-aş răspunde că prietenul adevărat este acela care ţine la
tine şi nu ţi-o spune, doar ţi-o arată şi care te acceptă aşa cum eşti,
indiferent dacă eşti gras, slab, păros, ai o mie de coşuri pe faţă etc.
.
În regulă, cunosc destulă lume, dar, parcă, nu ştiu,
nu mă pot deschide în faţa oricui. Nu pot să fiu aşa cum sunt şi să
vorbesc despre mine, pentru că oamenii judecă. Poate de aceea nu prea am
prieteni, pentru că nu pot vorbi deschis despre anumite subiecte şi mă
pierd uneori, nereuşind să-mi găsesc cuvintele. Asta e, nu o să mă fac
crainic sau mai ştiu eu ce şi n-o să îţi urlu în gura mare că te iubesc,
pentru că eu nu-s aşa. Nu obişnuiesc să spui nimănui că-l iubesc, nici
măcar alor mei. Prefer să arăt asta, decât să o spun şi apoi să-i
dezamăgesc.
Mereu m-am întrebat ce lucruri te pot lega
mult de o anumită persoană. O chestie ar fi lucrurile în comun pe care
le aveţi, gen: amândouă vă plac aceleaşi filme, cărţi, etc. Dar mă uit
la oamenii din jurul meu, cu poveşti de viaţă destul de impresionante în
spate şi văd cum se împrietenesc cu alţii, pentru că, de exemplu,
amândoi au probleme în familie şi amândoi ştiu prin ce trece celălalt.
Dar eu? Eu în ce categorie mă integrez? Nu găsesc pe nimeni cu care să
mă simt în largul meu şi cu care să am multe chestii în comun.
Recunosc, am oameni la care ţin, însă câţi dintre ei vor fi acolo, când
o să am nevoie de ei? Câţi dintre ei vor fi acolo să mă ridice când
cad? Mulţi spun: ,, Te voi sprijini la bine şi la rău'', dar mint cu
neruşinare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu