Hero

- N-o să slăbeşti niciodată dacă vei continua să te prosteşti aşa. Pe dracu, Elise, ridică-te!
  Elise stătea întinsă pe saltea, cu mâinile sub cap, adunate sub părul roşu şi răvăşit, iar Axel, băiatul care îi vorbea, stătea pe picioarele ei şi încerca s-o încurajeze să-şi continue exerciţiul. Roşcata încerca să facă al doilea abdomen, dar nu prea avea şanse s-o facă. Picături de sudoare îi curgeau pe faţa plinuţă şi înroşită de atâta efort. Nu mai putea. Voia să renunţe la asta, să renunţe la regim şi Axel s-o lase naibii în pace, să poată face ce vrea. Dar, nuuuu! El trebuia să o pună să slăbească.
     - Nu mai pot, Axel, se plânse ea, iar el o prinse de mână. S-au privit o vreme în ochi- ea în ochii lui mari, de culoarea mierii, iar el în ochii fetei, de un verde pătrunzător. Apoi, el a lăsat-o să cadă, cu un buff, pe salteaua moale.
     - Ridică-te singură, îi porunci el.
       Elise se ridică şi îşi scutură mâinile pe pantalonii de trening mov, cu sforicică. Îşi trecu mâna prin păr şi îl privi pe Axel. Era furios, fiindcă nu îl asculta, dar şi când se enerva ea voia doar să îl ia în braţe şi să-şi treacă mâna prin părul lui castaniu, drept. Or, să guste din buzele acelea subţiri şi să-l zgârie, plăcut, cu unghiile pe spate, pe dedesubtul tricoului gri, simplu. Sau să-şi pună mâna în buzunarele de la spatele blugilor lui spălăciţi. Îl plăcea extrem de mult.
       Ei doi se cunoşteau încă de prin clasa a doua, când el i-a luat apărarea, fiindcă un băiat mai mare, voia să-i fure gogoaşa cu cremă de ciocolată. Axel s-a luat la bătaie cu puşlamaua şcolii, doar ca s-o apere pe ea. Şi nici măcar nu-i mai vorbise înainte, dar el a făcut o faptă bună pentru ea. Aşa că, Elise şi-a împărţit gogoaşa cu el şi, încet, încet, au început să se cunoască mai bine.
       Cu timpul, Elise a început să ţină la el. Ţinea la el atât de mult, încât, dacă el ar fi păţit ceva, ar fi făcut orice ca Axel să se facă bine. Mai apoi, s-a îndrăgostit de el. Mare greşeală. Dar, din fericire, el nu ştia asta.
       O tachina mereu, spunându-i că-i grasă şi că e naşpa. Elise tăcea mereu când auzea asta şi, îşi lăsa capul în jos, uitându-se la şireturile teneşilor sau la unghiile de la picioare, proaspăt date cu ojă.
        - Hai să mergem, mormăi Axel şi îşi puse geanta de sport, pe umăr.
          Când au ieşit din sala de sport, o fată frumoasă sări în braţele lui Axel. Părul ei strălucitor, blond, perfect coafat, nu se compara cu al lui Elise, plin de sudoare. Sau ochii ei albaştri ca cerul senin, ori corpul acela cu forme perfecte. Sau manichiura extraordinară, ori rochiile ei vaporoase de vară... Sau mintea ei strălucită... Nimic din ce avea tipa care îl săruta, acum, pe Axel, nu se compara cu Elise...
          Axel o cuprinse şi el de talia ei de albină şi o sărută, ca şi cum asta ar fi fost ultima lor zi de trăit pe lumea asta.
         - Te iubesc, Annie, îi zise el, iar Annie se trase puţin în spate.
         Când auzi cuvintele astea, Elise îşi încleştă pumnii şi îşi zgârie palmele cu unghiile. Le băgă atât de adânc în carne, încât îi dădu sângele. Annie era de treabă, se comporta drăguţ cu toată lumea, dar pur şi simplu, Elise voia să fie ea în locul lui Annie. Axel să îi spună ei ,, Te iubesc'', nu lui Annie!
          - Ah, bună Elise, îi zâmbi ea. Abia acum te-am observat!
         ,, Da, sigur, sunt şi mică rău'', se gândi Elise, dar nu o spuse.
        - Nu-i nimic, răspunse în schimb.
        - Noi tre' să plecăm, Ell, îi spuse Axel şi îşi dădu jos geanta de umăr, punându-i-o ei în braţe. Ne vedem mai încolo.
         Axel o luă de mână pe Annie şi au lăsat-o pe Elise de una singură...
        ,, Halal prieten'', îşi zise Elise şi se luptă cu geanta până acasă. Nu era nimeni, părinţii ei erau plecaţi la muncă. Îşi dădu jos din picioare adidaşii şi merse să facă o baie. Dădu drumul la apă şi se cufundă în cada cu ,, labe de leu''. Îi venea să plângă... Nu se putu abţine. O ura pe Annie! Dădu cu pumnul în apă şi lacrimi multe, calde, i se prelingeau pe obraz.
         ***
         Ieşi din cadă cu un prosop înfăşurat în jurul ei şi cu altul făcut turban, pe cap. Se aşeză în patul din camera ei şi îşi îmbrăţişă pinguinul de pluş, primit de la el, cu doi ani în urmă. Îşi cufundă faţa în burtica moale a jucăriei şi nu se opri din plâns, până ce auzi un zgomot ciudat, ca o maşină care pune o frână bruscă şi derapează. Nu mai stătu mult pe gânduri şi ieşi afară, repede, simţind că ceva nu e bine.
         Ajunsese afară şi, exact pe şoseaua din faţa casei sale, un şofer înjura de mama focului. Ieşise din maşină, trânti portiera, făcând mult zgomot şi se luă cu mâinile de cap când văzu că lovise un băiat. Un tânăr cu părul şaten, drept şi ochii ca mierea. Era...
         - Axel! strigă Elise şi începu să plângă şi mai tare, apucându-se cu mâinile de cap şi trăgându-se de păr. Se aşeză în genunchi, lângă el, şi se juli. Încă respira. Cheamă repede o salvare, nemernicule! urlă Elise ca apucată la şoferul gras, cu plete, care nu ştia ce să facă mai repede.

           Cu mâinile tremurânde, scoase din buzunar telefonul şi încercă să sune la Urgenţe, dar tremura mai ceva ca un bătrân bolnav.
         - Dă odată ăla-ncoace, idiotule! ţipă Elise la bărbat, fără să gândească înainte să-l insulte. Dar el era mult prea speriat ca să reacţioneze. Fata îi înşfăcă telefonul şi le dădu celor de la Urgenţe indincaţiile necesare.
           Ambulanţa, dar şi poliţia, au venit repede. Poliţia s-a ocupat de şoferul gras, iar cei de la Urgenţe l-au urcat pe Axel pe o targă. Abia mai respira, nu putea vorbi şi pierdea mult sânge. Elise se urcă şi ea în ambulanţă, chiar dacă medicii s-au împotrivit prima oară.
           - Cât de grav e? Vă rog, spuneţi-mi că va fi bine! Vă rog, trebuie să ştiu... vorbea Elise printre sughiţuri de plâns. Vorbea întruna, de parcă înnebunise. Doi medici au fost nevoiţi s-o ţină sub control. Probabil o considerau nebună. Dar ea nu era! Îl iubea pe Axel şi nu-l putea lăsa să moară... Elise îşi aşeză, mai bine, prosopul şi se uita la Axel. Doamne, te rog, nu mi-l lua acum...
           La spital, Elise fu anunţată că Axel avea nevoie de operaţie. A fost internat, iar Elise a refuzat să plece din spital. S-a aşezat pe scaune şi a dormit acolo. Mai bine spus, a încercat să doarmă, căci nu prea a reuşit. Nu mâncase nimic o zi întreagă şi era îmbrăcată doar cu un halat de spital, primit de la doctori. Părinţii ei o căutau disperaţi.
            Operaţia lui Axel a decurs bine. Doctorii au spus că va fi bine, însă l-au mai ţinut internat încă trei zile. În astea trei zile, Elise a stat cu el.
            În prima zi, şi-a luat un scaun şi l-a pus lângă patul lui. A încercat, pentru el, să o sune pe Annie, dar, nu răspundea la telefon. I-a citit dintr-o carte cu bancuri şi l-a făcut să zâmbească.
             În ziua a doua, când părea că se simte mai bine, Elise a cerut, din nou, permisiune să o sune pe Annie. Însă Axel i-a spus să n-o facă. Îi era mai bine aşa. Au băut împreună ceai cu gheaţă şi au împărţit o portocală cumpărată din mărunţişul pe care-l strânsese Elise de prin spital, de la diferiţi oameni, pentru că-i ajutase. Elise a început să-i citească un roman, dar Axel i-a spus să citească doar jumate. Jumătatea cealaltă i-o va citi el ei, când va fi externat.
             A treia zi, Elise îşi ajută prietenul să se dea jos din pat şi să facă vreo câţiva paşi. El nu era aşa greu, aşa că îi puse umărul pe după gâtul ei, dar, curând, Axel mergea fără ajutor. Niciunul dintre ei nu a mai încercat să o sune pe Annie.
            Axel a fost internat şi i-a cumpărat lui Elise căpşuni, după care au mers la ea acasă. Ea i-a ordonat să se aşeze pe pat, dar el nu a vrut asta. Spuse:
          - Aşează-te tu mai întâi.
           Ea se aşeză. Se aşeză şi el lângă ea. Într-o mână avea cartea, iar cu cealaltă mână îşi prinse prietena de mână. Era o senzaţie genială! El se prefăcu că citeşte din carte:
        - Am avut nevoie de cineva care să-mi deschidă ochii, i-a zis el. Am avut nevoie de cineva care să mă iubească, aşa cum sunt. Am avut nevoie de o eroină. Acum, nu mai sunt orb. Acum, mă simt iubit. Şi am fost salvat. Îţi mulţumesc, îi zise el fetei.
       - Sunt sigură că am citit pagina asta şi că nu scria aşa, spuse Elise şi încercă să-i ia cartea, dar el o puse pe podea.
          Buzele lui Axel erau acum peste ale ei. Mâinile Elisei se jucau prin părul lui. Buzele sale gustau din ale lui, din dulceaţa lui, iar nările sale îi inspirau mirosul. Elise îi zgâria, delicat, spatele, aşa cum îşi dorise întotdeauna s-o facă...
          El era eroul ei, care o salvase de la lacrimi şi durerere.
          Ea era eroina lui, care îl salvase de la moarte.