~ Prietenia~

   Poate că nu sunt cea care ar trebui să vorbească despre subiectul ăsta, pentru că, recunosc, nu am mulţi prieteni şi nu aş băga mâna în foc pentru mulţi. Dar, dacă mă întrebi pe mine ce înseamnă un prieten adevărat, ţi-aş răspunde că prietenul adevărat este acela care ţine la tine şi nu ţi-o spune, doar ţi-o arată şi  care te acceptă aşa cum eşti, indiferent dacă eşti gras, slab, păros, ai o mie de coşuri pe faţă etc. .
         În regulă, cunosc destulă lume, dar, parcă, nu ştiu, nu mă pot deschide în faţa oricui. Nu pot să fiu aşa cum sunt şi să vorbesc despre mine, pentru că oamenii judecă. Poate de aceea nu prea am prieteni, pentru că nu pot vorbi deschis despre anumite subiecte şi mă pierd uneori, nereuşind să-mi găsesc cuvintele. Asta e, nu o să mă fac crainic sau mai ştiu eu ce şi n-o să îţi urlu în gura mare că te iubesc, pentru că eu nu-s aşa. Nu obişnuiesc să spui nimănui că-l iubesc, nici măcar alor mei. Prefer să arăt asta, decât să o spun şi apoi să-i dezamăgesc.
          Mereu m-am întrebat ce lucruri te pot lega mult de o anumită persoană. O chestie ar fi lucrurile în comun pe care le aveţi, gen: amândouă vă plac aceleaşi filme, cărţi, etc. Dar mă uit la oamenii din jurul meu, cu poveşti de viaţă destul de impresionante în spate şi văd cum se împrietenesc cu alţii, pentru că, de exemplu, amândoi au probleme în familie şi amândoi ştiu prin ce trece celălalt. Dar eu? Eu în ce categorie mă integrez? Nu găsesc pe nimeni cu care să mă simt în largul meu şi cu care să am multe chestii în comun.
                Recunosc, am oameni la care ţin, însă câţi dintre ei vor fi acolo, când o să am nevoie de ei? Câţi dintre ei vor fi acolo să mă ridice când cad? Mulţi spun: ,, Te voi sprijini la bine şi la rău'', dar mint cu neruşinare...

În loc de cadou

Joi, 2 august

      Uff, a trecut ceva timp de când nu am mai scris ceva aici, dar m-am gândit să postez ceva astăzi, pentru Vinti, că a fost ziua lui. Nu o să mă lungesc, pentru că nu-mi găsesc niciodată cuvintele potrivite, dar îţi zic doar atât: să rămâi la fel de vorbăreţ cum ai fost şi până acum, ca să mă poţi întrerupe mereu când vorbim la telefon şi ca eu să mă enervez. =)) He-he, e şmecher să ai 17 ani, nu? Ştiu, crede-mă, că ştiu şi nu mă simt mai bătrână. Să-ţi dea 'ăl de sus sănătate şi să ai noroc să fi înconjurat de oameni deştepţi, care să ţină la tine ca la ochii lor din bibilică. :)) Să nu te schimbi niciodată, să rămâi aşa cum eşti, indiferent de ce va spune lumea. Rămâi cel pe care-l ştiu, acel om care nu poate agrea prostia şi cocălărismele, acea persoană care crede că trebuie să îţi petreci timpul cu oameni mai inteligenţi decât tine şi care citeşte mult. Vreau să îţi mulţumesc pe această cale şi pentru că tu ai fost cel care m-a alăturat grupului de teatru şi pentru că mă sunai de multe ori, ca să-mi aminteşti că avem repetiţii.
        LA MULŢI ANI!!! >:d<

Să nu te schimbi niciodată

 Sâmbătă, 28 iulie 2012 

   Cât de ciudat îmi păreai în trecut, când stăteai, pur şi simplu, ,, cu băieţii'' sau te luai la bătaie cu matahala clasei din motive stupide, cel puţin pentru mine. E adevărat, că nu te cunoşteam, abia ce schimbasem două vorbe, în genul: ,, Hei, ai un pix?'', dar nu prea te puteam suporta. De ce? Nici eu nu ştiam!
        Mi-ai făcut o impresie plăcută când am fost luată la mişto de nişte idioţi, care nu aveau ce altceva să facă. Ţin minte că îmi aşezasem capul pe bancă şi plângeam, plângeam ca o ratată, iar tu ai ştiut cum să-mi ridici moralul şi să mă faci să zâmbesc.    
        Nu-mi amintesc ce am mai vorbit după aceea, în clasa a noua, însă, într-a zecea, a început totul, inclusiv obsesia mea patetică pentru tine.
        Am început să ne cunoaştem mai bine când te-ai alăturat trupei de teatru şi eram şi eu acolo. Am avut momente în care m-ai făcut să râd cu lacrimi de ceea ce făceai sau de ceea ce spuneai. Am avut şi momente în care, pur şi simplu, nu aveam chef să vin la repetiţii, dar tu m-ai convins să fiu acolo. Mai ţii minte când am făcut urât pentru că fierbeai de nervi şi nu ai vrut să îmi spui ce ai? S-a întâmplat acolo, în sala de repetiţii, sub privirile profei şi a celorlalţi colegi. Doamne, ce urât am făcut!  Ori, mai ţii minte momentul ăla când mă tachinai, în autobuz, în drum spre casă?
       Când am auzit că eşti împreună cu tipa aia, m-am bucurat pentru voi, la început.
     Am avut momente şi momente: iarna, când aruncam cu bulgări unu într-altul, sau primăvara, când erau ploile acelea care nu mai încetau şi  mi-ai deschis umbrela şi am mers amândoi, tu făcându-mă să râd până nu mai puteam. Să-ţi mai aduc aminte de orele libere, de T.I.C., când nu apărea profa, iar tu intrai pe 9gag şi râdeai de orice glumă de-acolo? Sau când îmi dădeai de la tine o cască să ascult muzică şi uneori îmi plăcea o anumită piesă, iar tu nu voiai să-mi spui cum se numeşte? Ori atunci când ascultai MudVayne (cred că aşa se scrie) iar eu nu puteam suporta ţipetele alea? Şi cât am putut adora când fredonam amândoi ,, The Bleeding'', deşi nici unul din noi nu are voce.
       Cred că, acum, când o să fim în clasa a 11-a, nimic nu va mai fi la fel. Şi aşa, în ultima vreme, comportamentul tău lasă de dorit.
        Dar, acum, când privesc în urmă şi citesc ce am scris aici, realizez că nu mi-am pierdut degeaba orele de sport, stând cu tine să-ţi aştepţi prietena.

     

Ce frumos. ;)) Te-he, eu am făcut poza. :3 Sper să vă placă. :))

Şi încă ceva drăguţ, primit de la cineva special:

          I'll be there, M. <3 Love ya, girl. :3

Joi, 19 iulie 2012