Cât de ciudat îmi păreai în trecut, când stăteai, pur şi simplu, ,, cu băieţii'' sau te luai la bătaie cu matahala clasei din motive stupide, cel puţin pentru mine. E adevărat, că nu te cunoşteam, abia ce schimbasem două vorbe, în genul: ,, Hei, ai un pix?'', dar nu prea te puteam suporta. De ce? Nici eu nu ştiam!
Mi-ai făcut o impresie plăcută când am fost luată la mişto de nişte idioţi, care nu aveau ce altceva să facă. Ţin minte că îmi aşezasem capul pe bancă şi plângeam, plângeam ca o ratată, iar tu ai ştiut cum să-mi ridici moralul şi să mă faci să zâmbesc.
Nu-mi amintesc ce am mai vorbit după aceea, în clasa a noua, însă, într-a zecea, a început totul, inclusiv obsesia mea patetică pentru tine.
Am început să ne cunoaştem mai bine când te-ai alăturat trupei de teatru şi eram şi eu acolo. Am avut momente în care m-ai făcut să râd cu lacrimi de ceea ce făceai sau de ceea ce spuneai. Am avut şi momente în care, pur şi simplu, nu aveam chef să vin la repetiţii, dar tu m-ai convins să fiu acolo. Mai ţii minte când am făcut urât pentru că fierbeai de nervi şi nu ai vrut să îmi spui ce ai? S-a întâmplat acolo, în sala de repetiţii, sub privirile profei şi a celorlalţi colegi. Doamne, ce urât am făcut! Ori, mai ţii minte momentul ăla când mă tachinai, în autobuz, în drum spre casă?
Când am auzit că eşti împreună cu tipa aia, m-am bucurat pentru voi, la început.
Am avut momente şi momente: iarna, când aruncam cu bulgări unu într-altul, sau primăvara, când erau ploile acelea care nu mai încetau şi mi-ai deschis umbrela şi am mers amândoi, tu făcându-mă să râd până nu mai puteam. Să-ţi mai aduc aminte de orele libere, de T.I.C., când nu apărea profa, iar tu intrai pe 9gag şi râdeai de orice glumă de-acolo? Sau când îmi dădeai de la tine o cască să ascult muzică şi uneori îmi plăcea o anumită piesă, iar tu nu voiai să-mi spui cum se numeşte? Ori atunci când ascultai MudVayne (cred că aşa se scrie) iar eu nu puteam suporta ţipetele alea? Şi cât am putut adora când fredonam amândoi ,, The Bleeding'', deşi nici unul din noi nu are voce.
Cred că, acum, când o să fim în clasa a 11-a, nimic nu va mai fi la fel. Şi aşa, în ultima vreme, comportamentul tău lasă de dorit.
Dar, acum, când privesc în urmă şi citesc ce am scris aici, realizez că nu mi-am pierdut degeaba orele de sport, stând cu tine să-ţi aştepţi prietena.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu