O zi obişnuită din viaţa mea plictisitoare...

Mă trezesc...

Sunt nemulţumită de ceea ce văd în oglindă:
 

... dar bag în mine ca o vacă:

       
    Apoi intru în criză că nu am cu ce să mă-mbrac...

   ...şi sfârşesc prin a-mi lua aceleaşi haine ca şi ieri.

În autobuz, e naşpa şi înghesuială...

... dar mă consolez cu muzica mea.
  

   
Când ajung la liceu, iar prietenii mei nu sunt acolo, sunt ceva gen:

După lungi aşteptări, apar şi ei... iar eu sunt ceva gen hiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii :D

Când tipul care-mi place apare şi el mă prefac că nu l-am văzut şi aştept să mă salute...

... se întâmplă minunea:

În timpul orelor obişnuite...

Înaintea orei de mate...

în timpul orei de mate asta se întâmplă în capul meu:

După ora groazei, prietenii încearcă să mă târască afară şi le răspund cam aşa:

... dar, in the end, mă las târâtă... şi încerc să fiu amuzantă dar eşuez.

Ora de informatică e preferata mea, pentru că pot să vorbesc cu el şi să fiu ceva gen:

Mergem împreună acasă şi la despărţire vreau să fac asta...

...dar sfârşesc prin a-mi lua la revedere în cel mai banal mod posibil.

Când ajung acasă încerc să-mi fac temele...

... butonez un pic calculatorul...

... şi mă bag la somn, aşteptând o nouă zi din viaţa mea tristă.

We go allong so well, we're like ,,soul mates'', but, you know... i friendzoned you 'cause i'm not attracted#fuck you then

   Şi vreau să te bag în seamă, dar nu eşti online. Şi vreau să te sun, dar, mai bine nu... Îţi urăsc statusurile, pentru că ştiu că toate se referă la ea, şi nu la mine. Deşi spui că o urăşti, ştiu că te gândeşti la ea încă. Nu-mi pasă ce spui tu. Te cunosc şi ştiu c-o iubeşti. O să vă-mpăcaţi voi.

   Aproape că urăsc ce-am devenit, că m-ai schimbat în felul ăsta. Ai avut dreptate, eu nu eram aşa. Şi nu eşti singurul care a observat că m-am schimbat, ci şi vreo două persoane, dar şi eu am făcut asta. E numai vina ta că m-ai adus la pragul ăsta. Crede-mă, când te-am întâlnit prima oară, nu credeam că o să mă ataşez de tine aşa tare. Dar... s-a întâmplat. Şi nu pot s-o controlez.
    Urăsc că, atunci când mă bagi în seamă, eşti atât de prost încât să mă-ntrebi ce fac, să mă laşi să-ţi răspund, apoi să mă laşi ca proasta, să aştept să-mi mai scrii ceva. Te urăsc pentru că mă faci să râd aşa tare, că mă faci să mă comport ca o lunatică şi că mă faci să roşesc şi tu găseşti asta drăguţ. Te urăsc pentru că-mi faci complimente ,,ascunse'' şi pentru că te cunosc aşa bine. Trebuie să recunoşti că nu mă poţi minţi. Te urăsc, din nou, pentru că eşti pervers, pentru că ai cap, dar eşti un leneş. Şi te urăsc pentru că eşti prost, faci lucruri necugetate, pentru că te-ai comportat, câteodată, cu mine, cam urât şi pentru că ai recunoscut-o. Aştept să-ţi cer scuze, să ştii. Şi să nu mai fi aşa prost şi orgolios. Şi te urăsc pentru că eşti ca mine... sau eu sunt ca tine. Mă rog.

      Eşti prost şi ştii asta foarte bine. Ai fost măgar, dar te-am iertat de fiecare dată. Dar clipele când ne-am simţit bine amândoi au contat mai mult pentru mine. Ar trebui să mă apreciezi mai mult o fată care încă ţine la tine după tot ce-ai făcut. Dar nu mă aştept la asta de la tine.
   

 

Când eram copii...

... credeam că toate mamele vitrege sunt rele, pentru că aşa citisem în Albă-ca-Zăpada
... spuneam în engleză uan, ciu, tri
... nu ştiam ce-i ăla internet
... credeam că, mai demult, oamenii erau în alb şi negru, pentru că aşa erau pozele
... părinţii noştri ne trăgeau cu săniuţele
... ne minunam de fiecare dată când stăteam mult în baie şi aveam degetele ca nişte prune bătrâne
... luam noroi din curte sau din grădină şi ne prefăceam că găteam
... ne jucam de-a mama şi de-a tata
... făceam hăinuţe păpuşilor
... 69 era doar un număr
... primeam pufuleţi la grădiniţă şi mergeam afară ca să-i mănânc singură, ca o egoistă ce eram
... luam frunze din copaci şi pietricele de pe jos, ziceam că-s bani şi ne jucam ,,de-a magazinul''
... cartofii erau bulgări de pământ
... ne duceau ai noştri la mare şi ne bălăceam în apă până ne scoteau de-acolo aproape obligaţi
... credeam că inima arată aşa: ♥
... ne petreceam toată ziua pe-afară
... jucam şotronul, raţele şi vânătorii, pereţelul, va-ţeas-cunselea *nu ştiu dacă am scris bine*, măgăruşul, etc.
... la pitita, mereu când cel care trebuia să ne caute, îl însemnam pe spate şi îi spuneam: ,, dacă te-oi uita, moare mama ta''
... foloseam numărători gen: ,, din oceanul Pacific, a ieşit un peşte mic''
... mergeam şi furam căpşuni din curtea vecinului
... culegeam cireşe din pomul din fundul grădinii şi ieşeam cu ele la poartă
... ne luam la trântă
... nu ne păsa că ne murdăream
... abia dacă ne-aduceam aminte că ne este foame
... tata striga mereu la mine, pe stradă; nu aveam telefon ca să mă sune
... nu ne făceam atâtea griji
... nu stăteam să-i bârfim pe unul şi pe altul
... nu sufeream pentru că băiatul sau fata de care ne place nu ne băga în seamă
... inventam tot felul de jocuri prosteşti şi imitam ce vedeam la desene
... făceam cazemate

... ne doream să creştem *ce proşti am fost*
... pictam cu degetele
... făceam diferite chestii din plastelină
... desenam pe asfalt
... la grădiniţă, aveam un puzzle cu ţestoasele ninja şi nu ne jucam prea des cu el, dar, atunci când o făceam, eram cel mai fericit copil din univers
... mereu mi-a plăcut să mă joc mai mult cu maşinile decât cu păpuşile
... ne luam jucăriile pe care le aveam şi ,,le dădeam viaţă'', vorbind în locul lor, prefăcându-ne că se rătăciseră prin junglă, că erau nevoiţi să treacă un râu mare
... ne bălăceam în apă toată ziua, mai ales dacă fusese înainte încălzită la soare
... purtam aceleaşi haine trei zile la rând
... nu ştiu despre voi, dar eu am crescut cu Finneti
... nu exista Disney Channel, aveam Fox Kids (apoi Jetix), Cartoon Network şi Minimax
... ne uitam la Spioanele, Ce-i cu Andy, Viaţa cu Louie şi altele, mi-e lene să le înşir
... aveam cataloagele alea cu Pokemon şi ştiam fiecare pokemon în parte :))
 Şi câte şi mai câte. Aproape că nu ne plictiseam niciodată. Am avut o copilărie genială şi sunt mândră de asta. ^ ^
P.S.: pe 15 iulie 2013, bloguleţul meu împlineşte şi el 1 an! xD Încă mă gândesc să fac o postare specială, dar nu prea am idei. Heeeelp!

Ce mai face eu?

  Ce-i cu titlul? Păi, l-am pus aşa pentru că mă plictisesc, nu ştiu ce să fac, aştept să mi se încarce energia la un joc tâmpit şi... mda.
   Nu îmi mai merge o cască, e total aiurea... Măcar mai am o lunp garanţie la ele, dar nu cred că ajung pe la Bucureşti luna asta.
   Azi m-am trezit pe la zece. Am primit multe urări de ,, la mulţi ani'', şi mă bucur că oamenii nu m-au uitat. Să zicem că sunt uşor de ignorat. Da, sunt uşor de ignorat. Sau poate dramatizez eu totul... Nu ştiu, e ciudat. Sunt ciudată, ştiu. Ăm... iar vorbesc chestii fără sens.
    Sunt obsedată de Criminal case, stau într-una pe net, m-am apucat de citit Moromeţii şi chiar îmi place, mi-e lene să-mi mişc fundul din pat, fiecare zi e la fel... Mor de lene, mă simt ciudat, mi-e lene să citesc. Vreau să mă uit la filme, dar nu găsesc nimic bun la tv şi nu am chef să stau pe scaun în faţa pc-ului ca să mă uit o oră jumate la un film, sau să-mi pun laptop-ul.
      Trebuie să merg să-mi fac buletinul, dar mi-e lene să fac şi asta. N-am niciun chef.
      N-am chef de nimic şi totuşi, parcă aş face ceva.
      Vineri am desenat ceva... ah, da, să-l încarc. E un centaur, adică, mă rog, e fată, că sunt praf la desenat băieţi, şi chestiile alea de pe pielea ei sunt semnele zodiacale, în caz că nu v-aţi prins. Nu e cine ştie ce, dar e ok, având în vedere că e făcut din imaginaţie. Cred. Mă rog, cunosc persoane mult mai talentate ca mine, pe care le admir pentru munca depusă. Nu e vina mea că pe mine mă doboară lenea, da? :))

Ummm... unde rămăsesem? Ah, păi, vreau tabletă grafică şi creioane cerate. Kbye.

Reclame. Reclame peste tot!

*Se presupune că voi încerca să nu neglizej blogul vara asta. Voi încerca, nu promit nimic.*

  Bun, să trecem la subiect. Se presupune  Nu, am mai folosit asta odată. Am ţânţari în cameră şi mă enervează, aşa că o să-mi fie cam greu să termin postarea asta.

  În primul rând, elevii de clasa a VIII-a au susţinut azi examenul pentru admitere la liceu, la limba şi literatura română. Mă rog, acum au ce să dea la ştiri. După părerea mea, *şi a multora*, subiectele au fost ale dracu' de uşoare. Dar staţi că urmează matematica, acolo-i groaza.
   Al doilea subiect despre care vreau să scriu sunt, după cum v-aţi dat seama şi din titlu, reclamele. Publicitatea are scopul de a informa publicul, de a fi atractivă, pentru a influenţa clientul. Bine, dacă mă întrebi pe mine, eu nu am cumpărat niciodată vreun produs pentru că mi-a plăcut reclama, dar se presupune că aşa ceva ar trebui să fie plăcut publicului. Dar multe reclame nu sunt deloc frumoase şi informative, ci de-a dreptul tâmpite şi enervante! Acum, pe bune, cine naiba crede că dacă mesteci Airwaves, poţi să cânţi ca aia la instrumentul ăla ciudat? :| Nu îmi amintesc acum toate reclamele care nu îmi plac, dar sunt multe altele foarte tâmpite, care îţi întrerup filmul la care te uiţi, exact în momentul culminant.
      Ah, şi nu trebuie să-mi spuneţi că nu vă uitaţi la televizor, pentru că ele sunt peste tot! De exemplu, azi voiam să ascult o melodie pe tube şi îmi apare o chestie ciudată cu nişte purcei care cântă. De când au băgat ăştia Youtube România, au accaparat şi site-ul pe care-l folosesc cel mai des, iar asta nu-mi place. Oh, şi să nu uităm de clipuri: fiecare clip conţine plasare de produse, la fel şi serialele şi filmele.
       Daaaaaar, să vedem şi partea bună: nu există o parte bună, în afară de faptul că noi ne prostim şi alţii au bani. Mulţi.

*Gataaaaaa revoltaaaaa! :))*

Miley, you are trying too hard

  Ştiu că mulţi dintre voi nu o înghiţiţi, sau nu recunoaşteţi că vă place, dar chiar vreau să scriu asta. Cu toţii o cunoaştem pe Miley Cyrus, şi, de asemenea, ştim şi cum şi-a dobândit succesul. A început ca o fată aparent inocentă, care juca în serialul pentru ,,adolescenţi'', ,, Hannah Montana.''

   După patru sezoane, Cyrus a decis să renunţe la acel serial, pentru că i se părea imatur şi a declarat că nu se va întoarce să joace rolul care a consacrat-o. A jucat, de asemenea, şi în filmul ,, Hannah Montana'', după care a început să joace în filme ceva mai mature, pentru persoane de vârsta ei, precum ,, The Last Song'', ,,Lol'' şi ,, So undercover''. Şi, cum spuneam, ştiu că multe persoane nu o pot suporta, dar nu e o actriţă chiar atât de îngrozitoare iar vocea ei e bună. Poate să cânte live, iar vechile ei melodii reuşeau să transmită ceva prin versurile lor.
    Iar acum a ajuns să cânte melodii gen ,, We can't stop'' sau ,,Decisions'' feat Borgore şi să facă un clip cam porno. Ok, am înţeles, a crescut, nu mai are 15 ani, dar e un pic exagerat. Se străduieşte prea tare să renunţe la imaginea de ,, fată cuminte'' şi îşi iroseşte talentul.
   Hai, acum săriţi-mi în cap că îmi plăcea Hannah Montana.

As wicked as you are, you're beautiful to me

  E naşpa să fi în chestia aia numită ,,zona prieteniei.'' Pe bune, doare. Doare să-l văd aproape zilnic, doare să sufăr ca proasta. Doare ca el să vrea să fim ,, doar prieteni.'' Dar presupun că e mai bine aşa... nu? Adică nu poţi forţa pe nimeni să te iubească. Totuşi... dacă nu-l văd ceva vreme, îmi e dor de el. Apoi, dacă îl văd, cine ştie ce mai face şi iar nu o să-mi fie bine.
  Mă simt aşa goală pe interior...
  Mă doare când îl văd nervos, sau cu moralul la pământ, dar nu ştiu cum să-i arăt asta. Ascultăm împreună muzica noastră preferată, stă cu mine la telefon, câteodată, chiar şi ore întregi. Alteori, nu are chef de mine... Nu, normal, de ce ar avea cineva chef de mine? De ce m-ar întreba cineva cum o mai duc, dacă mai trăiesc sau chestii de genul... ?
   Mă rog. N-am de gând să mai scriu mult, şi-aşa mă simt expusă.