De ce trebuie să fiu eu mereu aia drăguţă, care tace şi-şi înghite cuvintele doar pentru a fi pe placul tuturor, pentru a nu părea ,,nesimţită?'' Dacă spui adevărul, de exemplu dacă îi spui cuiva: ,, Idiotule, vezi c-ai ceva verde între dinţi!'', ceilalţi sunt ceva de genul: ,, Nu puteai să taci?'' Sau de ce nu pot să-i spun cuiva pur şi simplu că e beat mangă şi-ar trebui să se ducă la culcare...? Pentru că nu-i politicos, de-aia. Cred că liniuţa dintre a fii sincer şi a fi nesimţit e foarte subţire.
În fine... ideea e că am o stare incredibil de idioată, gen toată lumea mă calcă pe nervi. Oamenii care-mi plăceau înainte s-au schimbat mult şi-mi par nişte figuranţi. Nu mai e nimeni cum era înainte... Un tip pe care-l consideram prieten bun şi care mă considera la rândul lui prietenă bună şi care era ok este din ce în ce mai distant faţă de mine că nah... vrea să se integreze în clasa aia plină de idioţi. De ce dracu' ai vrea să te integrezi într-o clasă în care spiritul de turmă aproape că duhneşte până pe hol. Ăia ţipă ca idioţii pe-acolo şi când încep eu să fac scandal, tot ei sunt ăia care se-apucă să se ia de mine că de ce urlu. Da' mai duceţi-vă frate în pana mea! Apoi ar mai fi şi chestia cu ,,bisericuţele'', fiecare avem grupul nostru şi ne bârfim unii pe alţii. Drăguţ, nu?! Suntem o clasă foarte unită, nu?
Persoana pe care obişnuiam s-o consider prietenă cea mai bună pe viaţă şi care-mi spune că mă iubeşte atât de mult s-a îndepărtat încet şi sigur de mine, pentru că, acum are o altă ,,cea mai bună prietenă'' şi nu mai are nevoie de mine. Dacă mă considerai într-adevăr prietena ta, nu apelai la mine doar când aveai nevoie de ceva sau când nu aveai cu cine să ieşi. Eu nu consider asta prietenie. A şi tot ea era aia care zice că ,,vai de ce nu-i răspund la telefoane?'' Păi frate poate m-am săturat să fiu folosită, nu sunt un şerveţel de nas...
Toată lumea e preocupată cu iubitul sau iubita iar eu nu am pe nimeni care să fie preocupat şi de mine... nu am pe nimeni la care să mă gândesc până s-adorm, nu am pe nimeni pe care să-l fac să zâmbească, nu am pe nimeni care să mă sărute şi să-mi zică ,,iubire''...
Nu prea mai am încredere în nimeni, mă enervează oamenii care comentează întruna şi te pisălesc la cap că vai de ce nu eşti şi tu aşa sau de ce nu arăţi aşa sau de ce nu ai sânii aşa sau de ce ai părul aşa sau de ce nu te pensezi îmi bag picioarele. Frate nu m-am născut să vă mulţumec pe voi toţi, nu ştiu de ce nu m-a întrebat şi pe mine cineva dacă vreau sau nu să mă nasc*bineînţeles că asta nu era posibil* dar probabil aş fi spus nu. Iar mama ar fi spus: ,,cum să nu vrei să te naşti că uite ce frumoasă-i viaţa etc etc...'' Nu, frate, viaţa nu-i frumoasă. Dacă asta înseamnă viaţă frumoasă atunci eu sunt Bin Laden. Nu vreau să merg la şcoală aproape zilnic, să mă întâlnesc în fiecare zi cu aceeaşi rataţi cu care oricum nu am lucruri în comun, să mi se impună să învăţ materii care chiar nu mă interesează şi nu-mi plac, ş.a.m.d.
Nu sunt bună la mate, frate, asta e! Nu îmi place logica, mie-mi plac chestiile imposibile în realitate. Da, cred în unicorni. Şi în vampiri. Şi da, vampirii există, doar că sunt oameni ca noi. Apa sfinţită doar îi udă, iar un ţăruş înfipt în inimă ucide pe oricine. Ideea e că mie-mi place mult să scriu. Şi dac-aş putea să-mi public cărţile şi să scriu toată viaţa atunci mi-ar conveni. Iar azi m-am decis că vreau să devin medic veterinar, pentru că animalele nu sunt atât de idioate ca şi oamenii. *Şi eu sunt idioată, ok.*
