Oh, Doamne! Câte amintiri pe blogul ăsta! Tocmai ce m-am uitat acum câteva minute pe el și am văzut toate postările  mele de acum trei-patru ani. Poate chiar cinci ani, dacă nu exagerez. Sunt postări destul de scurte, dar îmi reflectă perfect personalitatea imatură și jucăușă pe care o aveam la șaptesprezece ani. Pe atunci, nu aveam conceptul de serviciu, și eram cam naivă și inocentă. Ceea ce-i frumos, până într-un punct. Mă purtam ca un copil, dar este bine că m-am mai trezit și eu la realitate.

Aveam și eu prieteni cu care ieșeam, spre exemplu prietenă mea cea mai bună, dar care s-a mutat cu iubitul ei și are un job care îi ocupă o mare parte din timp. Nu am mai vorbit de mult timp, pentru că ea este mai ocupată decât mine și, desigur, iubitul ei este mai important decât mine. Whatever, cui îi pasă? Mă descurc și singură. De asemenea, alți prieteni de-ai mei sunt ocupați cu munca. Iar eu sunt ocupată acum cu facultatea.

Să vă spun ce am mai făcut în toți acești ani de când nu am mai postat pe blog. Și da, asta este o revenire, îmi propun să revin cu recenzii. By the way, asta sunt eu acum:

Sau asta eram eu in ianuarie 2019, că între timp a trebuit să mă tund. Oricum de-abia aștept să crească la loc. Știu că nu puneam poze cu mine atunci, dar acum pun. Nu aveam încredere în mine și nu îmi plăcea să îmi fac poze, dar acum îmi place. Cu încrederea tot prost stau. Așa, păi să revenim la ce am mai făcut eu până acum...

Prin 2014, după ce am luat bacul ( sau era 2015? nu mai știu...) am vrut să mă angajez. Cea mai mare prostie pe care am făcut-o vreodată a fost că m-am angajat la țară, la un magazin de c***t, mă scuzați. Dar veneam la muncă de marți până duminică, de la 7 la 17 și mă puneau să car marfă în fiecare zi. Era super greu, iar când ajungeam acasă nu mă mai puteam mișca. :)) Oricum, am plecat de acolo și am început să lucrez la call center, unul mai prost ca altul. Și acum tot într-un call center lucrez, dar oamenii sunt ok, este part time și tot ce trebuie să fac este să fac sondaje. Pot spune că îmi place.

Am intrat, de asemenea, la facultatea la care voiam să intru, adică la Universitatea din București, la Limbi Străine. Oamenii sunt super de treabă acolo și mă simt bine să fiu printre ei și să învăț acolo.

Cam asta este tot, nu o să vă plictisesc cu alte detalii neimportante. Dacă vă mai interesează ce scriu eu pe aici, puteți să îmi spuneți ce ați mai făcut voi în acești ani în care nu ne-am mai scris. Dacă vreți. Iar în postarea următoare, voi vorbi despre o carte care pe mine m-a ținut cu sufletul la gură, adică ,,Bird box: Orbește", De Josh Malerman. Pa-pa!

Imaginea este preluată de pe IDBM, toate drepturile merg la autorii săi, eu nu dețin niciun drept asupra ei.

Vicii

Nu cred că a existat vreo perioadă a vieții mele în care să nu fiu obsedată de ceva. Îmi plăcea să vorbesc despre chestiile care-mi dădeau dependență. Mult. Vorbeam cu ai mei în maşină şi cu prietena mea cea mai bună, la ea acasă. Atât de tare mă pasionau.
Îmi place mult muzica, e unul dintre viciile mele, pentru că eu ştiu că mereu am ascultat-o. Nu pot trăi fără ea, pur şi simplu e cu mine zilnic. Dar na, gusturile s-au schimbat între timp.
La scris nu vreau să renunț, deşi uneori mi se pare grea chestia asta din cauza lipsei de timp, dar e un alt lucru care mă face fericită. Vreau să public o carte, am visuri mari.
Ciocolata, oh, Doamne! Frate, nu ştiu dacă există oameni cărora să nu le placă. Eu sunt dependentă.
De familie şi de prieteni, avem cu toții nevoie. Şi îi iubim. Mult. <3

Sick of being, sick and tired, sick of undestanding

    De ce trebuie să fiu eu mereu aia drăguţă, care tace şi-şi înghite cuvintele doar pentru a fi pe placul tuturor, pentru a nu părea ,,nesimţită?'' Dacă spui adevărul, de exemplu dacă îi spui cuiva: ,, Idiotule, vezi c-ai ceva verde între dinţi!'', ceilalţi sunt ceva de genul: ,, Nu puteai să taci?'' Sau de ce nu pot să-i spun cuiva pur şi simplu că e beat mangă şi-ar trebui să se ducă la culcare...? Pentru că nu-i politicos, de-aia. Cred că liniuţa dintre a fii sincer şi a fi nesimţit e foarte subţire.
      În fine... ideea e că am o stare incredibil de idioată, gen toată lumea mă calcă pe nervi. Oamenii care-mi plăceau înainte s-au schimbat mult şi-mi par nişte figuranţi. Nu mai e nimeni cum era înainte... Un tip pe care-l consideram prieten bun şi care mă considera la rândul lui prietenă bună şi care era ok este din ce în ce mai distant faţă de mine că nah... vrea să se integreze în clasa aia plină de idioţi. De ce dracu' ai vrea să te integrezi într-o clasă în care spiritul de turmă aproape că duhneşte până pe hol. Ăia ţipă ca idioţii pe-acolo şi când încep eu să fac scandal, tot ei sunt ăia care se-apucă să se ia de mine că de ce urlu. Da' mai duceţi-vă frate în pana mea! Apoi ar mai fi şi chestia cu ,,bisericuţele'', fiecare avem grupul nostru şi ne bârfim unii pe alţii. Drăguţ, nu?! Suntem o clasă foarte unită, nu?
         Persoana pe care obişnuiam s-o consider prietenă cea mai bună pe viaţă şi care-mi spune că mă iubeşte atât de mult s-a îndepărtat încet şi sigur de mine, pentru că, acum are o altă ,,cea mai bună prietenă'' şi nu mai are nevoie de mine. Dacă mă considerai într-adevăr prietena ta, nu apelai la mine doar când aveai nevoie de ceva sau când nu aveai cu cine să ieşi. Eu nu consider asta prietenie. A şi tot ea era aia care zice că ,,vai de ce nu-i răspund la telefoane?'' Păi frate poate m-am săturat să fiu folosită, nu sunt un şerveţel de nas...
           Toată lumea e preocupată cu iubitul sau iubita iar eu nu am pe nimeni care să fie preocupat şi de mine... nu am pe nimeni la care să mă gândesc până s-adorm, nu am pe nimeni pe care să-l fac să zâmbească, nu am pe nimeni care să mă sărute şi să-mi zică ,,iubire''...
            Nu prea mai am încredere în nimeni, mă enervează oamenii care comentează întruna şi te pisălesc la cap că vai de ce nu eşti şi tu aşa sau de ce nu arăţi aşa sau de ce nu ai sânii aşa sau de ce ai părul aşa sau de ce nu te pensezi îmi bag picioarele. Frate nu m-am născut să vă mulţumec pe voi toţi, nu ştiu de ce nu m-a întrebat şi pe mine cineva dacă vreau sau nu să mă nasc*bineînţeles că asta nu era posibil* dar probabil aş fi spus nu. Iar mama ar fi spus: ,,cum să nu vrei să te naşti că uite ce frumoasă-i viaţa etc etc...'' Nu, frate, viaţa nu-i frumoasă. Dacă asta înseamnă viaţă frumoasă atunci eu sunt Bin Laden. Nu vreau să merg la şcoală aproape zilnic, să mă întâlnesc în fiecare zi cu aceeaşi rataţi cu care oricum nu am lucruri în comun, să mi se impună să învăţ materii care chiar nu mă interesează şi nu-mi plac, ş.a.m.d.
              Nu sunt bună la mate, frate, asta e! Nu îmi place logica, mie-mi plac chestiile imposibile în realitate. Da, cred în unicorni. Şi în vampiri. Şi da, vampirii există, doar că sunt oameni ca noi. Apa sfinţită doar îi udă, iar un ţăruş înfipt în inimă ucide pe oricine. Ideea e că mie-mi place mult să scriu. Şi dac-aş putea să-mi public cărţile şi să scriu toată viaţa atunci mi-ar conveni. Iar azi m-am decis că vreau să devin medic veterinar, pentru că animalele nu sunt atât de idioate ca şi oamenii. *Şi eu sunt idioată, ok.*

câine bun c:

  Îmi pare rău că am lipsit de pe-aici atât de mult timp. Cum am spus în postarea anterioară, n-am prea mai avut inspiraţie. Am lucrat doar la povestea mea de pe Wattpad. Încerc să fac ceva bun din ea. Încerc.
  Şi am încercat să desenez ceva, am lucrat ceva la el, dar tot nu sunt mulţumită. Meh, mă rog.
           

*Insert a title here*

Nu ştiu ce se-ntâmplă cu mine. Blogul meu nu mai e ce-a fost. Nu mai scriu cu aşa mare plăcere cum scriam înainte. Adică, nu mă-nţelegeţi greşit, ador să scriu, dar, parcă nu mai am idei.

 Şi eu m-am schimbat. Şi cică nu-mi plac schimbările. Păi, nu-mi plac, dar oamenii se schimbă. Acceptaţi asta. S-ar putea să nu-ţi mai recunoşti cel mai bun prieten din copilărie, din moment ce nu l-ai mai văzut de... eu ştiu, cinci ani? El se va-ntoarce cu o gaşcă nouă de prieteni, plini de tatuaje şi pierce-uri. Iar tu crezi că eşti tot fetiţa aia drăguţă, de treişpe ani, dar şi tu te-ai schimbat. Anturaj nou, nu-ţi mai place muzica pe care-o ascultai atunci. Acum asculţi şi tu Linkin Park şi alte formaţii rock.
   Te maturizezi. Dai peste persoane care au o influenţă atât pozitivă, cât şi negativă asupra ta.
   Găseşti pe cineva care-ţi va împrumuta din personalitatea lui/ei, cu, sau fără intenţie. Şi tu îl/o vei învaţa lucruri noi şi îi vei împrumuta din personalitatea ta. Veţi face schimb de melodii. Veţi râde. Apoi veţi plânge împreună. Apoi, veţi începe să vorbiţi mai mult. Şi mai mult. Şi realizaţi că sunteţi pe aceeaşi lungime de undă nu numai în privinţa muzicii. Vă daţi seama că vă asemănaţi mult.
    Apoi vă veţi îndrăgosti. Tu de el, el de alta. Apoi tu o să suferi în tăcere. O să doară, pentru că ştii că inima lui nu e în mâinile tale, ci ale ei. Pentru că nimic nu-i corect în lumea asta şi aştepţi şi tu să-ţi fie şi ţie bine. Dar când?! Te tot întrebi şi nu găseşti răspuns.
     Va veni o vreme când îţi va fi şi ţie bine. Când viaţa le va aranja pe toate. Nu trebuie să-ţi pierzi speranţa, pentru că, deseori, ea este tot ce ţi-a mai rămas.
      Keep holding on!

    Am dat greş încercând să scriu un post încurajator, nu-i aşa?

,,Fata de hârtie'' de Guillaume Musso. Recenzie

,, La ce ne servesc cărţile dacă nu ne readuc la viaţă, dacă nu reuşesc să ne facă s-o sorbim cu şi mai multă aviditate?''- Henry Miller

   Nu am cuvinte să descriu ce a făcut din mine cartea asta. M-a făcut să râd, să plâng, s-a jucat cu

sentimentele mele, m-a făcut să simt că fac parte din poveste. Este cea mai bună şi cea mai frumoasă carte pe care am citit-o pân-acum. ,, Fata de hârtie'' este unică, specială, originală şi v-o recomand din toată inima.
    S-ar putea spune că m-am îndrăgostit de felul de a scrie al autorului. Nu e ca nimic din ce am ,, gustat'' până acum. Am găsit atât de multe citate frumoase. M-a purtat cu ea în Los Angeles, Italia şi Franţa alături de personajele pe care am ajuns să le îndrăgesc tare mult.
    Personajele sunt bine conturate, fiecare dintre ele are o personalitate aparte. M-am regăsit în trăsăturile lor; atât pe mine, cât şi pe prietenii mei.
   ,, Fata de hârtie'' m-a făcut să râd atât de tare şi să o ador. E cartea mea preferată. La început, nu i-am dat cine ştie ce şanse, până când am început să mă obişnuieşc cu personajele şi naraţiunea, cam în momentul în care Billie a apărut ,, ca din senin'' în camera personajului principal, Tom Boyd. Mi-au plăcut replicile acide pe care şi le dădeau cei doi când s-au întâlnit prima dată; cum Billie l-a ajutat pe Tom să meargă tocmai până în Mexic, ca el să dea de fosta lui iubită care-l părăsise şi din cauza căreia trecea printr-o depresie şi nu mai putea scrie niciun rând. Milo e cel mai bun prieten al lui Tom şi deşi e adult, se comportă ca un adolescent, iar Carole, cea mai bună prietenă a celor doi, îi reproşează asta.
    Cartea asta m-a ajutat să-mi îmbunătăţesc scrisul şi am încercat şi eu să fac mici descrieri ale personajelor mele, în care să scriu totul despre ele, până la cel mai mic detaliu, de la aspectul fizic la filmul preferat.

   
      Ca să vă faceţi o idee mai vagă despre ce este vorba, voi transcrie aici mica descriere de pe ultima copertă:

        Tom Boyd este un scriitor celebru, aflat în pană de inspiraţie. Billie este o tânără frumoasă şi rebelă, cu un simţ al umorului neobişnuit. Dar mai e un amănunt: Billie este chiar eroina romanelor lui Tom. Într-o noapte, când el se afla pe buza prăpastiei, ea prinde viaţă. Şi îi aduce o veste tulburătoare: dacă el nu mai scrie, ea va muri. Astfel începe o călătorie halucinantă, în care Tom trebuie să-şi recapete inspiraţia, ca să poată salva viaţa femeii de care se îndrăgosteşte. 

         Şi câteva citate:

       ,, Billie îşi şterse ochii înnegriţi de rimelul prelins.
         - Te rog, Jack, nu pleca aşa.
           Dar bărbatul îşi pusese deja mantoul. Deschise uşa, fără să arunce vreo privire spre amanta lui:
         - Te implor! strigă ea căzând
       
          Şi asta era tot. Nici măcar un punct. Cartea se termina la cuvântul ,,căzând'', urmat de două sute de pagini albe.''

   
         ,, Nu mai avea nici serviciu, nici casă, nici maşină. Dar îi rămânea Carole. Pierduse tot. Înafară de ce era esenţial.''

         
        
        
        

You take the pain I feel

Titlul l-am pus pentru că-mi place melodia ASTA. Şi nu, nu are nicio legătură cu conţinutul postării.
Am primit două lepşuţe şi m-am gândit că ar fi bine să le fac.

Prima este de la Alexandra, iar cealaltă am primit-o de la Chucky. Mulţumesc fetelor. ^ ^

Leapşa #1

1. Care este ultima persoană pe care ai îmbrăţişat-o?
     Mătuşa mea.

2. Ce meserie nu ai vrea niciodată să ai?

    Grea întrebare. Idk, programator?:))

3. Un obiect pe care vrei să-l arunci şi uiţi mereu.

     Vreau să arunc câteva reviste, dar nu mă-ndur. Aştept să le ducă tata la reciclat. :))

4. Aminteşte-ţi ceva dintr-o carte fără să deschizi cartea (un vers, fragment, dialog etc.)

    ,,Nu-l tăia! Poartă-l prins sus!''; Dimitri e aşa de dulce. xD

5. Ai o părere bună despre tine în general?

    Uneori da, alteori nu. E bine să ai încredere în tine, indiferent de părerea celor care te urăsc.

6.  Ai pus piedică cuiva vreodată?
 
     Când eram mai mică, da. =))

7.  Ce-ţi place cel mai mult la blogul meu?
   
     Stai să arunc un ochi.

8.  Ceva la care nu poţi să renunţi(obiecte, oameni etc.)

     Nu pot să renunţ la cei pe care îi iubesc şi nici nu vreau să fac asta. Şi nu pot să renunţ la scris, citit, la desen, la muzică şi ciocolată.

9.   Cea mai importanta persoana din viata ta este legata si aproape omorata de un asasin iar la o distanta egala de tine in partea opusa se afla o bomba care va exploda in doua minute , ai de ales , salvezi persoana sau dezamorsezi bomba care e in stare sa distruga intreaga omenire ? 
      Păi, stai aşa. Dacă nu dezamorsez bomba, persoana în cauză va muri şi ea odată cu restul. Cred că dezamorsez bomba şi apoi merg să îl/o salvez? :-?

10. Care este iniţiala băiatului de care eşti îndrăgostită? ( Trecutul fiind menţionat doar dacă nu există nimeni în prezent- a se specifica asta).
        
       Nu sunt îndrăgostită. Nu mai are rost să fiu. Adică, serios, de ce mi-aş umple capul cu gânduri despre el când aş putea să fac ceva util? Oricum nu mă vede şi nu mă va vedea vreodată mai mult decât o prietenă.

11.  Cine n-ai vrea să-ţi citească vreodată blogul?

       Unii din colegii de la liceu.

12.   Un sfat prietenesc pentru persoana de la care-ai luat leapşa.

       Sunt naşpa când vine vorba să dau sfaturi. Doar fii tu însuţi!

13.   Formula de încheiere pe care o foloseşti întotdeauna.

        Bye! >:D< 



   Leapşa #2


       1. Pune imaginea pe blogul tău. 
                       

2. Menţionează persoana care te-a nominalizat.

Chucky, am menţionat-o mai sus. :D

3. Spune 7 lucruri despre tine.

1. Dacă mă deranjezi în timp ce scriu şi-mi pierd ideea din cauza ta, s-ar putea să te urăsc pe viaţă.*metaforic vorbind*

2. Ador ciocolata de orice fel, mai puţin cea cu stafide. :))

3. Urăsc filmele de acţiune, în schimb, îmi plac comediile romantice. =))

4. Mă enervez uşor dar nu pot sta supărată mult pe persoana care m-a enervat.

5. Ador muzica. E ca un drog pentru mine. 

6. Sunt schimbătoare şi să vă spun un secret: cu cât întâlnesc mai mulţi oameni, cu atât iubesc animalele mai mult.

7. Ştiu că nu interesează pe nimeni, dar sunt în zodia racului şi mi se potrivesc perfect toate caracteristicile acestei zodii. 

4. Nominalizează 15 persoane.

Mi-e lene să vă nominalizez. Poate să o ia oricine vede leapşa asta şi îmi urmăreşte blogul.