vineri, 18 ianuarie 2013

Vineri, vineri, vineri! ♥

        Hei, cum o mai duceţi? Cum a fost la şcoală? Sunt cam seacă, ştiu, dar nu prea am chef de tastat şi mi-e foame.
        Prima săptămână de şcoală şi deja mă simt obosită. Îmi vine să arunc telefonul de perete când îi aud alarma aia. Dar n-am bani să-mi cumpăr altul, aşa că renunţ la idee şi mă îndrept, morocănoasă, spre baie. Luni a fost genial, adică şi aşa era prima zi, deci nu prea am făcut ore. Ne-am revăzut între noi, îmbrăţişări, la mulţi ani, alea-alea. Că nu ne mai văzusem de anul trecut, nu? Şi s-a găsit deşteapta aia de profă de informatică să facă ea recapitulare chiar din prima zi. Marţi nu prea am făcut cine ştie ce... O colegă l-a ţinut de vorbă pe profu' de mate o oră întreagă şi uite aşa am scăpat de gândăceii ăia ciudaţi. :)) Am uitat ce-am făcut miercuri şi joi, cine mai ţine minte?! Mă rog, să nu mai vorbesc de şcoală că îmi iau tot cheful de weekend, care o să treacă tare repede, de parcă ar fi un tren de mare viteză sau cam aşa ceva.
          Am terminat şi eu seria Academia Vampirilor şi am ajuns o obsedată. Recunosc, primul volum nu a fost cine ştie ce, însă e clar că Richelle Mead a evoluat de-a lungul celor şase cărţi. Poate o să fac şi o recenzie cândva, însă nu promit nimic. Mă doare lenea şi am teme, caietul meu de mate e la Toto şi trebuie să fac o fişă de lectură. Cine naiba ar citi ,, Alexandru Lăpuşneanul'', o poveste de-acum o sută de ani, în care îmi sunt descrise chestii gen: ,,le-a tăiat capetele şi le-a pus în ţăruşi, în formă de piramidă''. Ce prostie! Ah, şi mai erau chestii urâte pe-acolo, iar mama îmi zice că citesc tâmpenii când mă vede cu astea urban-fantasy. -.-"
           Mi-am cumpărat săptămâna asta două cărţi, din banii pe care i-am primit de Revelion, şi anume primele două volume din ,, Altfel de îngeri''. Am vrut să caut Divergent, dar n-am găsit decât al doilea volum... Ce viaţă tristă... :))
           Chiar nu mai ştiu ce să mai scriu, s-a dus inspiraţia. Mă duc să halesc, uraţi-mi poftă bună. :))
                                   

10 comentarii:

  1. Poftă bună! Apropo, sunt foarte curioasă de unde ți-a venit ideea de verze pufoase. :D A, și... AV! :O E așaa asdfghjkl!! Nice blog! ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi! :)) Păi... nu ştiu, mi-a venit aşa, pe moment. :-?? Pufos=perfect, drăguţ. :))) :3 Ododo, team Dimitri, Adrian sau Christian? Eu Dimitri şi Adrian, dar la ăsta din urmă îmi place doar părul. :)) Mersi. Din nou. :D

      Ștergere
  2. Eu a trebuit să citesc Alexandru Lăpuşneanul anul trecut şi jur că au fost cele mai oribile nu mai ştiu câte pagini din viaţa mea. Brrr.
    La mine la şcoală totul merge de zece ori mai repede ca anul trecut, că avem inspecţie prin martie şi profii vor să zburăm peste materie, să avem toţi note şi să arătăm ca nişte copii deştepţi, dacă măcar nu putem să ne comportăm ca unii.
    Deja vreau vacanţă.
    Baftă la şcoală, Kubbety :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ştiu ce zici, era să adorm cu capul pe carte. :))
      Ai observat cum, atunci când avem inspecţie, profesorii se comportă ciudat? o.O În rest, par mai naturali. :)) Cred că au emoţii. :-??
      Mersi la fel, Rose! :3

      Ștergere
  3. Trolololo,şi eu vreau să arunc telefonul de pereţi când aud alarma,dar sincer..mie numai ce mi s-a reparat ăsta şi nu cred că părinţii vor mai face gestul încă odată!X_X Cât despre şcoală:îmi urăsc colegele/colegii fiţoase/fiţoşi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că mă înţelegi. Ştiu, unii oameni pot fi atât de enervanţi şi proşti uneori...

      Ștergere
  4. Alarma e enervantă dimineaţa (mai ales când mă scoală de la 6 c-am ore de la 7 -.-"), nu telefonul. Că el, săracul n-are nicio vină că cineva s-a trezit să incorporeze alarma şi la telefon. :))
    Sunt curioasă ce recenzie vei face pentru Academia Vampirilor că poate cu ocazia asta îmi voi cumpăra şi eu seria. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ore de la 7, brrrrrr... :-s
      Nu vreau să îţi bag cărţile alea pe gât, dar eu zic că merită citite.

      Ștergere
  5. Muhaha, am găsit alt blog de devorat. A, și AV e megaptyleamorshtskpolskiascruwi. Cel puțin de la volumul 3 în colo m-a lăsat paf.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi eu tot de la volumul 3 încolo am devenit obsedată. :))

      Ștergere