joi, 16 august 2012

~ Prietenia~

   Poate că nu sunt cea care ar trebui să vorbească despre subiectul ăsta, pentru că, recunosc, nu am mulţi prieteni şi nu aş băga mâna în foc pentru mulţi. Dar, dacă mă întrebi pe mine ce înseamnă un prieten adevărat, ţi-aş răspunde că prietenul adevărat este acela care ţine la tine şi nu ţi-o spune, doar ţi-o arată şi  care te acceptă aşa cum eşti, indiferent dacă eşti gras, slab, păros, ai o mie de coşuri pe faţă etc. .
         În regulă, cunosc destulă lume, dar, parcă, nu ştiu, nu mă pot deschide în faţa oricui. Nu pot să fiu aşa cum sunt şi să vorbesc despre mine, pentru că oamenii judecă. Poate de aceea nu prea am prieteni, pentru că nu pot vorbi deschis despre anumite subiecte şi mă pierd uneori, nereuşind să-mi găsesc cuvintele. Asta e, nu o să mă fac crainic sau mai ştiu eu ce şi n-o să îţi urlu în gura mare că te iubesc, pentru că eu nu-s aşa. Nu obişnuiesc să spui nimănui că-l iubesc, nici măcar alor mei. Prefer să arăt asta, decât să o spun şi apoi să-i dezamăgesc.
          Mereu m-am întrebat ce lucruri te pot lega mult de o anumită persoană. O chestie ar fi lucrurile în comun pe care le aveţi, gen: amândouă vă plac aceleaşi filme, cărţi, etc. Dar mă uit la oamenii din jurul meu, cu poveşti de viaţă destul de impresionante în spate şi văd cum se împrietenesc cu alţii, pentru că, de exemplu, amândoi au probleme în familie şi amândoi ştiu prin ce trece celălalt. Dar eu? Eu în ce categorie mă integrez? Nu găsesc pe nimeni cu care să mă simt în largul meu şi cu care să am multe chestii în comun.
                Recunosc, am oameni la care ţin, însă câţi dintre ei vor fi acolo, când o să am nevoie de ei? Câţi dintre ei vor fi acolo să mă ridice când cad? Mulţi spun: ,, Te voi sprijini la bine şi la rău'', dar mint cu neruşinare...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu